Traducere de Octavian Cocoş
Ziua s-a dus, şi tot ce-a fost plăcut!
Glasul suav, dulci buze, sânul pur,
Respirul cald, şoptiri, tonul scăzut,
Ochii senini, şi-un trup fără cusur!
Uscată-i floarea care mă vrăjea,
Ce-a fost frumos acum îmi pare-un vis,
Căci trupul s-a desprins din mâna mea,
Pierit-au glas, căldură, paradis –
Au dispărut grăbite pe-nserat,
Sau poate-n noaptea sfântă ce-a ţesut
Din fir de dor un văl întunecat
Care-a ascuns tot ce a fost plăcut;
Dar eu iubirii psalmi îi dăruiesc,
Şi ca să dorm mă rog şi-apoi postesc.
vezi mai multe poezii de: John Keats